Ce este consultul de medicina internă și când este recomandat?
Medicina internă este specialitatea medicală care privește organismul ca un tot unitar și se ocupă cu prevenția, diagnosticul și tratamentul bolilor care afectează unul sau mai multe organe interne. Medicina internă este la intersecția dintre pneumologie, cardiologie, gastroenterologie, nefrologie, hematologie și oncologie. Când este recomandat consultul de medicină internă și ce se întâmplă în cadrul acestui consult?
Prin medicina internă se realizează prevenția bolilor. Dacă pacientul nu știe cărui medic să se adreseze, atunci ar fi recomandat să înceapă cu un consult la medicul internist. Printr-un consult de medicină internă, pacientul evită excesul de consulturi medicale, ce pot să nu fie necesare. Specialistul de medicină internă diagnostichează și tratează adulții cu afecțiuni respiratorii, cardiace, digestive, renale, hematologice, metabolice.
În cazul în care aveți simptome vagi sau neclare, care nu par să țină de un anumit organ, cum ar fi: febră, oboseală, scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, starea generală proastă, astenie, dureri abdominale, dureri în regiunea lombară. Însă acestea nu sunt singurele simptome care ar trebui să direcționeze pacientul către un consult de medicină internă. Pentru orice alte simptome, este util un control inițial la un specialist de medicina internă.
În majoritatea cazurilor, pacienții suferă de mai multe afecțiuni, care necesită multiple forme de tratament. Tocmai de aceea este și recomandat consultul de medicină internă. Medicul internist analizează fiecare caz și în urma anamnezei, a interpretării analizelor de laborator și investigațiilor imagistie, decide care din cazuri necesită consult sau tratament supraspecializat (cardiolog, pneumolog, nefrolog, hematolog, gastroenterolog, chirurg, urolog, oncolog).
Care sunt bolile tratate prin consult de medicină internă?
Sunt multiple boli ce pot fi tratate printr-un singur consult de medicină internă, boli ce afectează diferite organe:
Boli ale inimii
Hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și cardiopatia ischemică sunt doar trei dintre bolile inimii ce pot fi diagnosticate și tratate în cadrul unui consult de medicină internă.
Boli ale plămânilor
Dacă suferi de tuse care se manifestă cu o frecvență ridicată, o vizită la medicul internist este primul pas spre un diagnostic exact. Bolile plămânilor pot fi diagnosticate prin consult de medicină internă. Printre acestea se numără: bronșita cronică, astmul bronșic, bronchopneumonia cronică obstructivă, pneumonia, traheobronșita acută, sarcoidoza sau chiar depistare cancer pulmonar.
Bolile stomacului
Afecțiunile tubului digestiv pot fi descoperite în urma unei examinări clinice, anamneze și investigații paraclinice. Poți afla dacă ai gastrită, ulcer sau boală de reflux gastro-esofagian.
Bolile ficatului, rinichilor și colonului
Printre afecțiunile ce pot fi depistate de către un medic de medicina internă se numără:
- hepatita cronică
- steatoză (ficat gras)
- dischinezie și calculi biliari (pietre)
- ciroză
- litiază renală (calculi renali)
- infecții urinare
- pielonefrită
- insuficiență renală cronică (primul stadiu)
- depistare cancer
De asemenea anemiile și leucemiile pot fi diagnosticate în urma unui consult de medicina internă, precum și alte boli ale sângelui.
Reumatismele degenerative și inflamatorii, osteoporoza și poliartrita reumatoidă sunt alte afecțiuni ce pot fi tratate prin această specialitate medicală. Iar dacă ai simptome de gută, diabet sau boli ale tiroidei, programează-te pentru un consult de medicină internă.
Cum se desfășoară consultul de medicină internă?
Consultul de medicină internă include anamneza pacientului. Discuția cu pacientul are o foarte mare însemnătate, deoarece prin întrebări successive se poate ajunge la diagnosticarea afecțiunii, fără a mai fi nevoie de alte investigații. Cu ajutorul anamnezei se obțin date despre antecedentele personale și familiale, condiții de viață și muncă, obiceiuri alimentare, comportamentul legat de consumul de medicamente, alcool, tutun. Alte informații esențiale țin de stilul de viață sedentar sau activ, respectarea orelor de odihnă și somn, prezența unor probleme de ordin psihic, emoțional, relațional, financiar, toate aceste informații putând duce la determinarea stării de sănătate.
Examenul obiectiv este tot parte a consultului de medicină internă. Acesta cuprinde inspecția generală, auscultația, măsurare tensiune arterială și puls, palparea, percuția.
Există și un set de investigații paraclinice ce pot fi efectuate. În această categorie intră:
- Analize de laborator: sânge, urină, spută, scaun
- Electrocardiografia
- Spirometrie
- Imagistică:
- Ecografie abdomen și pelvis
- Radiografie
- Computer tomograf