Durerea cronică, o boală în sine
Durerea cronică afectează mai bine de 20% din populație, la nivel mondial. Durerea cronică este acel tip de durere care persistă mai bine de 3 luni și este considerată a fi o boală în sine, chiar dacă prezența ei este asociată cu diferite alte patologii. Ce afecțiuni poate indica durerea cronică și cum este clasificată aceasta? Aflați din acest material.
Potrivit unor studii, durerea cronică este o boală în sine și afectează între 25% și 29% din populația lumii. Potrivit acelorași studii, femeile sunt cele mai afectate de durerea cronică.
În plus, s-a estimat că, la nivel mondial, unul din zece adulți este diagnosticat cu această afecțiune în fiecare an, ceea ce face ca durerea cronică să fie o problemă de sănătate publică la nivel mondial.
Deoarece intensitatea și frecvența acesteia sunt destul de ridicate, durerea cronică interferează cu activitățile zilnice ale pacientului, afectând implicit capacitatea de concentrare.
Impactul emoțional al durerii cronice este și el ridicat. Stabilitatea emoțională a pacientului poate fi afectată și duce la izolare socială, de cele mai multe ori. Potrivit unor statistici efectuate de International Association for the Study of Pain (Asociația Internațională pentru Studiul Durerii), durerea cronică are și simptome secundare, prezente la o parte din pacienți: insomnie în 70% din cazuri, anxietate în 30-80% din cazuri, depresie în 55% din cazuri și anorexie în 15%.
Câte tipuri de durere cronică există?
Ca în cazul oricărei alte afecțiuni, există o clasificare a tipurilor de durere cronică. În acest moment, există 7 subcategorii:
- durere primară
- durere oncologică
- durerea post-chirurgicală și posttraumatică
- durere neuropată
- durerea de cap și durerea orofacială
- durere viscerală
- durere musculo-scheletală
Ce afecțiuni poate indica durerea cronică?
Chiar dacă este considerată a fi o boală în sine, durerea cronică este un simptom pentru multiple afecțiuni, din diferite specialități medicale.
Durerea cronică este întâlnită în boli precum:
- scleroză multiplă
- fibromialgie
- artrită reumatoidă
- hernie de disc
- polineuropatie diabetică dureroasă
- nevralgie post herpes
- traumatisme repetitive
- leziuni la nivelul mușchilor
Durerea cronică are întotdeauna nevoie de consultații de specialitate și investigații suplimentare, pentru a putea obține o diagnosticare exactă.
Durere cronică: investigații necesare pentru diagnostic
Durerea cronică este diagnosticată în urma unui consult de specialitate și a unei anamneze efectuate de medicul de specialitate. Printre întrebările pe care le poate adresa un medic se numără și:
- În ce zonă este resimțită durerea?
- Ce intensitate are durerea?
- De când a început să fie resimțită și dacă mai există și alte simptome asociate?
- Cum se manifestă durerea? Este resimțită ca un junghi, ca o arsură, este înțepătoare?
- Sunt anumite activități sau anumite stări care declanșează durerea, cum ar fi stresul sau efortul fizic?
Însă examinarea clinică și anamneza nu sunt suficiente pentru diagnosticare. Tocmai de aceea, medicul de specialitate poate recomanda și anumite analize de sânge, în funcție de suspiciunile existente. Mai pot fi recomandate examinări RMN sau CT, radiografii sau ecografii musculoscheletale.
Ce tratament există pentru durere cronică?
Tratamentul pentru durere cronică diferă de la un caz la altul, iar scopul acestuia este de a controla intensitatea durerii, precum și de a ameliora simptomele secundare asociate.
Tratamentul recomandat poate fi medicamentos și poate consta în administrarea de antiinflamatoare, antidepresive sau antiepileptice.
Însă de multe ori, acest tratament este completat de fizioterapie, exerciții fizice, chiar și terapie psihologică. Tehnicile de relaxare și terapia TECAR pot ajuta și ele.