Lipsa orientării spațiale poate fi un semn timpuriu pentru demență

Lipsa orientării spațiale poate fi un semn timpuriu pentru demență

Un simț mai slab al direcției sau dificultatea de a vă orienta în anumite locuri pot fi printre primele semne ale faptului că demența v-ar putea afecta mai târziu în viață. Acesta este rezultatul unui studiu pe termen lung realizat pentru a demonstra cât de devreme se instalează, de fapt, demența și cum afectează aceasta creierul, cu ani buni înainte de a se declanșa. 

Studiul extins a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat de Societatea Alzheimer și desfășurat la Universitatea din Edinburgh. Acesta a avut ca scop detectarea semnelor timpurii de Alzheimer la persoanele de vârstă mijlocie, înainte de producerea simptomelor. Simptomele apar de obicei până la vârsta de 60 de ani, moment în care boala a provocat deja daune semnificative la nivelul creierului.

Legătura dintre demență și abilitatea redusă de orientare în spațiu

Faptul că demența afectează doar persoanele în vârstă poate fi considerat doar un mit.  Specialiștii cred că mici schimbări încep să se producă la nivelul creierului atunci când oamenii au între 40 și 50 de ani. Acest lucru înseamnă că debutul demenței se produce cu 10 până la 15 ani înainte de apariția simptomelor.

Rezultatele studiului de până acum sugerează că persoanele de vârstă mijlocie cu risc de a dezvolta demență mai târziu în viață au o capacitate mai slabă de a-și aminti dispunerea spațială, ceea ce le-ar putea afecta abilitățile de orientare în spațiu.

Capacitatea de a recunoaște locuri și de a le vizualiza din diferite puncte de vedere depinde de hipocampus, o regiune din lobul temporal al creierului, care este implicată în procesul de stocare a memoriei. De altfel, aceasta este afectată în primele stadii ale bolii Alzheimer.

Testul celor patru munți poate testa abilitatea de orientare în spațiu.  În timpul testului, oamenilor li se arată o imagine a patru munți și li se cere să identifice imaginea corectă atunci când aceasta este prezentată dintr-o perspectivă diferită.

Specialiștii au descoperit că cei care prezentau un risc mai mare de demență au avut rezultate mai slabe la acest test, ceea ce indică o memorie spațială mai slabă. Investigațiile RMN au arătat, de asemenea, că aceste persoane aveau un hipocampus mai mic, ceea ce se poate cauza degenerării creierului.

Care sunt simptomele demenței?

La pacienții mai tineri, probabilitatea de a avea demență este scăzută. În consecință, deseori nu este suspectată și poate rămâne nediagnosticată mai mult timp, producând efecte ireversibile mai târziu în viață.

Demența poate fi diagnosticată atunci când pacientul prezintă simptome precum:

  • Tulburări de memorie
  • Pierderea limbajului
  • Schimbări de comportament
  • Incapacitatea de a se orienta în spațiu, pentru a îndeplini sarcinile zilnice

Demența nu se prezintă întotdeauna cu probleme de memorie sau uitare. Ea poate fi anunțată de dificultăți la citire, la condus sau la navigarea prin casă. Acest lucru este adesea pus pe seama altor cauze, iar pacientul este trimis la un oftalmolog. În realitate, acesta este un simptom al unei deficiențe de procesare vizuală, care este cauzată de leziuni cerebrale, și, prin urmare, trebuie întotdeauna luată în serios.

De asemenea, printre simptomele demenței se numără și modificări ale capacității de a găsi cuvinte sau de a înțelege cuvinte mai complexe.

Schimbările de comportament sunt, de asemenea, un indiciu al demenței. Personalitatea se poate schimba, iar pacienții încep să manifeste comportamente ciudate, ceea ce reduce drastic interacțiunea de acasă sau de la locul de muncă.  

Există mai multe tipuri de demență?

Există mai multe tipuri de demență cunoscute:

Demența Alzheimer: Este cea mai frecventă formă de demență și reprezintă aproximativ 60-70% dintre cazuri și se manifestă prin deteriorarea treptată a funcțiilor cognitive, inclusiv memorie, gândire și comportament.

Demența vasculară: Aceasta apare ca rezultat al leziunilor cerebrale cauzate de tulburări ale circulației sanguine către creier. Factori precum accidentul vascular cerebral, hipertensiunea arterială sau ateroscleroza pot contribui la dezvoltarea demenței vasculare. Simptomele pot varia în funcție de zona afectată a creierului și pot include dificultăți în vorbire, orientare și rezolvarea problemelor.

Demența cu corpi Lewy: Este caracterizată de acumularea anormală a proteinelor numite corpi Lewy în creier. Aceasta poate cauza fluctuații cognitive, tulburări ale mișcărilor similare cu cele întâlnite în boala Parkinson și tulburări ale stării de spirit, precum și halucinații vizuale.

Boala Pick: Este o formă rară de demență care afectează în principal lobii frontal și temporal ai creierului. Se caracterizează prin schimbări de personalitate, comportament inadecvat și pierderea abilității de a înțelege și de a se adapta la situații sociale.

Acestea sunt doar câteva dintre tipurile de demență cunoscute, iar fiecare dintre ele are caracteristici specifice. Este important să mergi la o consultație de specialitate pentru o evaluare și diagnostic adecvat în cazul în care există suspiciuni privind o afecțiune de acest gen.

Citește mai multe despre demență aici.

***

Echipa de specialiști din cadrul Spitalizării de zi oferă consultații specializate, investigații avansate și planuri de tratament personalizate pentru fiecare pacient, GRATUIT. Aceste servicii medicale sunt decontate CAS pentru o gamă extinsă de patologii.

Pentru a beneficia de serviciile decontate CAS este nevoie ca pacientul să fie asigurat CAS și să efectueze o programare prealabilă , la numărul 0241.962. La ora și data stabilite, pacientul se prezintă la Centrul Medical Iowemed Medicover, cu un bilet de trimitere de la medicul de familie și cu propriul card de sănătate, precum și cartea de identitate.

Vezi detalii despre echipa medicală ce asigură serviciile medicale în cadrul Spitalizării de Zi. 

Afecțiuni care pot beneficia de Spitalizare de Zi:

  • Alte boli cerebrovasculare, specificate
  • Ateroscleroza cerebrala
  • Degenerescenta senila a creierului,
  • Sindrom vertebro-bazilar
  • Tulburare anxioasa si depresiva mixta
Detalii despre Spitalizare de Zi Neurologie aici. Detalii despre specialitățile medicale și serviciile medicale din cadrul Spitalizării de Zi Iowemed Constanța aici.