Cele mai importante răspunsuri despre menopauză
Menopauza este un proces normal în viața unei femei, care este alcătuit din mai multe etape. Acest proces se poate întinde pe o perioadă de până la 10 ani. Menopauza se produce în momentul în care funcția ovariană se oprește. Simptomele acesteia nu sunt din cele mai placute. Află toate răspunsurile despre menopauză din acest material.
De cele mai multe ori, menopauza este o perioadă pentru care femeia are nevoie de pregătire, tocmai din cauza simptomelor pe care le produce. Cu atât mai mult cu cât este construită din mai multe etape, ce se pot întinde pe o perioadă de până la 10 ani.
1. Ce este menopauza?
Menopauza începe în momentul în care pacienta nu mai are menstruație de un an.
Pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, stocul de ovule se epuizează și odată cu acesta, dispare și capacitatea de reproducere. Încetarea funcției ovulatorii este însoțită și de schimbări hormonale. Aceste fluctuații hormonale sunt cele direct responsabile de apariția simptomelor specifice ale menopauzei.
În perioada premergătoare menopauzei, femeile se pot confrunta cu menstruații neregulate.
Pentru unele femei, trecerea prin aceste schimbări poate fi intensă, în timp ce alte femei trec prin menopauză fără nicio problemă.
2. Care sunt simptomele menopauzei?
Menopauza și schimbările hormonale care o însoțesc pot afecta femeile în moduri diferite. Cele mai frecvente simptome sunt bufeurile și transpirațiile nocturne. Unele femei pot dezvolta inclusiv depresie, altele se simt obosite și resimt o lipsă de energie. De asemenea, schimbările hormonale sunt direct responsabile și de creșterile în greutate, frecvent întâlnite în cazul femeilor aflate la menopauză.
Scăderea libidoului și uscăciunea vaginală sunt alte două simptome care sunt specifice menopauzei.
Nu este o regulă generală ca o femeie să resimtă toate aceste simptome, însă atunci când apar, un consult ginecologic și endocrinologic sunt recomandate.
3. La ce vârstă se instalează menopauza?
Menopauza se poate instala odată cu vârsta de 40 sau 45 de ani, însă nici aceasta nu este o regulă generală. În unele cazuri, menopauza poate să se instaleze începând cu vârsta de 50 de ani.
Dacă menopauza apare înainte de vârsta de 40 de ani, este considerată menopauză precoce. Pentru mai multe detalii, vă puteți programa acum pentru un consult de specialitate.
5. Când se termină menopauza?
Din punct de vedere medical, stadiul de menopauză durează 12 luni, după care femeile intră în stadiul de postmenopauză. Simptomele menopauzei pot continua și în timpul etapei de postmenopauză. În total, cele trei etape ale menopauzei: perimenopauză, menopauză, postmenopauză pot dura până la 10 ani.
Pentru a ține sub control efectele produse de menopauză sau pentru a elimina disconfortul acestora, este nevoie de ajutorul unui specialist.
6. Poți rămâne însărcinată dacă te afli la menopauză?
Dacă te afli în menopauză, nu poți rămâne însărcinată. Însă ceea ce pacientele știu mai puțin este că pot rămâne însărcinate în orice moment în timpul etapei de perimenopauză. De altfel, potrivit statisticilor, femeile aflate în această etapă au cele mai mari rate de sarcină neplanificată dintre toate grupele de vârstă, egalând-o pe cea a grupei de vârstă sub 16 ani.
Pentru a afla mai multe detalii, contactați medicul de specialitate, care vă poate spune exact în ce stadiu al menopauzei vă aflați.
8. De ce apar bufeurile?
Bufeurile sunt cel mai des întâlnit simptom la femeile care trec prin menopauză. Bufeurile se manifestă prin senzația bruscă de căldură, transpirație, palpitații și înroșire, care se răspândește în tot corpul. Durata lor este de câteva minute. Frecvența acestora diferă de la un caz la altul. Uneori, pot să apară o dată pe zi, alteori pot să apară de mai multe ori pe zi.
Bufeurile sunt cauzate de schimbările hormonale din organism, însă pot fi accentuate și de alți factori, precum: hainele fierbinți, senzația de stres, consumul de alcool sau cafea, mâncarea picantă și fumatul.
7. De ce apare creșterea în greutate în timpul menopauzei?
Din cauza modificărilor hormonale ce se produc la nivelul organismului, poate să apară și creșterea în greutate, deoarece corpul are tendința de a proteja prin stocarea de grăsimi. Partea bună este că procesul este reversibil. Printr-o alimentație sănătoasă și exerciții fizice regulate, precum și prin reducerea aportului de carbohidrați, se poate menține o greutate sănătoasă.
8. Cum se tratează menopauza?
Pentru ameliorarea simptomelor produse de menopauză, poate fi recomandată terapia de substituție hormonală (HRT). Administrarea de estrogen și progesteron este considerată un tratament eficient pentru femeile care au bufeuri și transpirații. De asemenea, tratamentul ajută și la tratarea osteoporozei ce se poate instala după menopauză.