Glaucomul și cataracta, anunțate prin durere de ochi!

Glaucomul și cataracta, anunțate prin durere de ochi!

Durerea de ochi indică, în cele mai multe dintre cazuri, o afecțiune care necesită un diagnostic exact și un tratament corespunzător. Dacă te dor ochii frecvent, este indicat să vii la un consult de specialitate, pentru a nu lăsa complicațiile să se instaleze. Glaucomul și cataracta sunt două din afecțiunile care au acest simptom!

Durerile de ochi pot să apară la orice vârstă, indiferent de sexul pacientului. De aceea, este recomandat să ai atenție maximă la acest simptom, ce te poate împiedica să duci o viață normală, limitându-ți acuitatea vizuală, dar și puterea de concentrare.

Sunt cazuri în care durerile de ochi apar de la purtarea lentilelor de contact, ce pot irita ochii. De asemenea, acest simptom apare atunci când ochii sunt suprasolicitați, în urma uitatului excesiv la televizor, telefon, tabletă sau laptop. De altfel, lumina albastră pe care acestea o emit produce o stare de disconfort ochilor.

Durerea de ochi poate să fie semn pentru mai mult afecțiuni, gama fiind cât se poate de diversificată.

Cataracta are ca simptom durerea de ochi

Cataracta este o afecțiune oftalmologică întâlnită frecvent, care poate fi dobândită sau moștenită. Este o boală ce afectează vârstnicii, de regulă, însă nu este exclus să apară și la persoanele mai tinere. Cataracta afectează ambii ochi, iar scăderea acuității vizuale are o dezvoltare lentă. În timp, pacientul va avea vederea încețoșată și își va pierde văzul, dacă nu tratează aceată afecțiune. În unele cazuri, poate să apară și durere de ochi, din cauza faptului că pacientul dezvoltă fotofobie, o sensibilitate a ochilor la lumina puternică.

Sinuzita, afecțiunea ORL ce poate da dureri de ochi

Sinuzita este inflamația sinusurilor, ce apare ca urmare a unui blocaj la nivelul sinusurilor. Cauzele diferă de la un caz la altul. Uneori poate fi vorba de o răceală, alteori de o alergie. De cele mai multe ori, sinuzita durează câteva săptămâni și trece de la sine, însă uneori se poate permanentiza sau se poate extinde ca perioadă de manifestare.

Sinuzita poate genera o sensibilitate la nivelul ochilor, iar uneori poate produce inclusiv dureri ale ochilor, alături de dureri de dinți și de maxilar, oboseală, febră și presiune la nivelul urechilor. În foarte puține cazuri, sinuzita poate genera complicații. Este nevoie însă de tratament, pentru a elimina toate simptomele neplăcute.

Conjunctivita

Această afecțiune poate fi produsă de o infecție bacteriană sau virală, putând să afecteze fie unul, fie ambii ochi. În fazele de început, conjunctivita nu duce la apariția durerilor de ochi, ci doar a senzației de usturime, arsură și de corp străin. Dacă nu este tratată poate duce la acutizarea simptomelor și implicit la apariția febrei, a leziunilor de cornee și a leziunilor alergice la nivelul pielii. Diagnosticarea conjunctivitei se realizează în cadrul unui consult de specialitate și a examinării clinice.

Glaucomul

Glaucomul reprezintă un cumul de afecțiuni oculare, care produc leziuni la nivelul nervului optic. Persoanele mai în vârstă sunt predispuse către această afecțiune, însă poate să apară și la pacienți mai tineri. Glaucomul este una din cele mai des întâlnite cauze ale pierderii vederii. Chiar dacă în cele mai multe din cazuri glaucomul este asimptomatic, atunci când evoluția acestuia este rapidă poate duce la instalarea durerilor de ochi intense, durerilor de cap, stări de greață și de vomă, precum și vedere încețoșată.

Migrena, sindromul ochiului uscat, urciorul, abcesul pleoapelor sunt alte afecțiuni ce pot duce la apariția durerilor de ochi.

Atunci când apare acest simptom, este recomandat consultul de specialitatea. Tratarea timpurie a acestui simptom poate preveni apariția complicațiilor.