Cum poți preveni apariția acneei?
Acneea este o afecțiune frecvent întâlnită, atât la pacienții adulți, cât și la adolescenți. Chiar dacă nu este o afecțiune care să pună viața în pericol, acneea influențează încrederea în sine și viața socială a pacientului. Dacă ai tenul predispus către acnee, acestea sunt recomandările pe care ar trebui să le pui în practică!
Potrivit specialiștilor, există câțiva factori importanți care duc la apariția acneei.
Primul dintre aceștia este pielea care produce mult sebum, sebum ce acoperă porii. De asemenea, acumularea de celule moarte la nivelul pielii poate avea același efect. Și un factor mai puțin cunoscut este prezența unei bacterii în pori, bacterie ce se numește Cutibacterium acnes.
Vizita la medicul dermatolog este cea care poate ajuta în identificarea factorului sau factorilor care au dus la apariția acneei și la recomandarea unui plan de tratament eficient.
Ce poți face pentru a preveni apariția coșurilor?
Sunt mai multe metode prin care poți face acest lucru, iar cele mai multe dintre ele țin atât de modul în care îți îngrijești tenul, cât și de alimentația pe care o ai.
Spală-te pe față de două ori pe zi
Este important să elimini murdăria de pe față și sebumul. Dacă ai ten cu predispoziție către acnee, folosește produse blânde de curățare și apă călduță, nu fierbinte. Pentru a ajuta pielea, poți aplica ulterior o cremă de hidratare. Atenție, însă! Spălatul excesiv al feței poate duce la dereglarea producției de sebum și la uscarea feței. Iar acest lucru duce la apariția coșurilor.
Tamponează ușor zona
Pielea de la nivelul feței este foarte sensibilă. După ce te speli pe față, tamponează zona ușor, pentru a elimina excesul de apă. Renunță la mișcările agresive, ce pot afecta pielea, mai ales dacă ai un ten sensibil. Acest lucru poate irita pielea și poate provoca inflamații, agravând acneea.
Produsele de păr pot face mult rău
Mare atenție la modul în care aplici produsele de păr. Evită fața în momentul în care le aplici, pulverizând doar pe zona părului. Acestea pot duce la înfundarea porilor și implicit la apariția coșurilor.
Discută cu un dermatolog despre antibiotice
Tratamentul cu antibiotice nu este recomandat de fiecare dată. Este adevărat că administrarea antibioticelor poate duce la eliminarea riscului de înmulțire a bacteriei Cutibacterium acnes, însă această administrare se face numai la recomandarea medicului de specialitate.
Redu alimentele bogate în zahăr și carbohidrați
Sunt anumite alimente despre care se consideră că ar favoriza apariția acneei. Printre acestea se numără lactatele, făinoasele și dulciurile de orice fel. Elimină aceste alimente pe cât de mult posibil din dieta zilnică, pentru a reduce și riscurile de apariție a coșurilor.
Folosește produse cu protecție solară
Soarele în exces poate face mai mult rău decât bine tenului tău. De aceea, ori de câte ori ieși, folosește produse cu protecție solară pentru a-l proteja de efectele nocive ale ultravioletelor.
Evită produsele de îngrijire pe bază de ulei
Produsele de îngrijire care conțin ulei pot înfunda porii. Aceste produse sunt în general recomandate tenului matur sau celui uscat.
Renunță la exfolierea în exces
Exfolierea ajută la eliminarea celulelor moarte de la nivelul tenului. Însă atunci când exfoliezi prea mult, pielea poate compensa acest proces producând sebum în exces. În plus, pielea se poate irita foarte ușor ulterior.
Curăță des pensulele de machiaj
Pensulele de machiaj pot reține foarte multe bacterii, de aceea este recomandat să fie curățate des cu apă și săpun sau cu produse special concepute pentru acest lucru. Asigură-te că acestea sunt uscate complet atunci când le folosești, pentru a preveni apariția coșurilor.
De asemenea, stresul este un factor important în apariția acneei. Încearcă să reduci pe cât de mult posibil nivelul de stres, petrecând cât mai mult timp în natură, de exemplu.