De ce să faci vaccinul antigripal?
Gripa este o afecțiune virală sezonieră, cu o incidență ridicată în perioada sezonului rece. Contagiunea este foarte mare în cazul gripei, la fel și răspândirea acesteia, care se face foarte rapid. De aceea, este important să limitezi răspândirea gripei, iar acest lucru poate fi făcut prin vaccinarea antigripală.
Vaccinul antigripal este cel care ajută organismul să dezvolte anticorpi împotriva virusurilor gripale. Eficiența vaccinului atinge apogeul la două săptămâni după realizarea dozei, iar valabilitatea acestuia este de 6 luni de zile.
Vaccinurile antigripale standard protejează împotriva a trei tulpini de virusuri gripale, de altfel și cel mai frecvent întâlnite. Există și vaccinuri tetravalente, care oferă protecție împotriva celor 2 tipuri de virus A (virus gripal H1N1 și H3N2), precum și împotriva virusului gripal B.
De ce să te vaccinezi împotriva gripei?
Gripa este o infecție respiratorie acută, care poate duce la complicații grave, inclusiv deces. Mai mult decât atât, în fiecare sezon, se pot dezvolta tulpini noi de virusuri, asupra cărora vaccinul acționează eficient.
Vaccinarea antigripală te poate proteja împotriva gripei sezoniere și te poate ajuta să dezvolți forme mai ușoare de gripă, aspect care devine foarte important pentru persoanele care au peste 60 de ani, copiii sau persoanele care suferă de comorbidități.
Vaccinarea antigripală ajută la reducerea semnificativă a virusurilor antigripale. Dacă vrei să fii protejat împotriva gripei, vaccinul antigripal este una din cele mai eficiente soluții existente la ora actuală.
Când să te vaccinezi antigripal?
Vaccinarea antigripală este recomandată înainte de începerea sezonului gripal, ca metodă de prevenție. În general, sezonul gripei începe din octombrie și se continuă până în luna mai. Vaccinându-te înainte de începerea sezonului, îi oferi atât corpului tău, cât și vaccinului, ocazia de a construi imunitatea pentru virus.
Cum vaccinul începe să producă anticorpi la 2 săptămâni de la administrare, recomandarea este să te vaccinezi chiar cu 2 săptămâni înainte de debutul sezonului gripal, pentru a putea fi protejat la maxim.
Desigur, poți face acest lucru imediat ce vaccinurile pentru sezonul gripal în curs sunt disponibile.
Cui îi este recomandat vaccinul antigripal?
Vaccinul antigripal este recomandat tuturor persoanelor, cu vârsta mai mare de 6 luni, cu atât mai mult persoanelor care au peste 65 de ani și au un risc crescut de a dezvolta complicații.
Categoriile de persoane cărora le este recomandat vaccinul antigripal:
- Persoanele peste 65 de ani
- Femeile însărcinate
- Copiii între 6 luni și 4 ani
Există și cazuri în care vaccinul antigripal este contraindicat, dar acestea sunt foarte puține:
- Persoane cu alergii severe la ingredientele vaccinului
- Persoanele care au avut reacții adverse la ultima administrare
- Persoane cărora starea de sănătate nu le permite acest lucru
Ce conține virusul antigripal?
Vaccinurile conțin tulpini gripale inactive, care nu au potențial infecțios. De asemenea, mai pot conține particule virale recombinate, fara niciun virus gripal, cum este cazul vaccinului gripal recombinant.
Care sunt vaccinurile antigripale disponibile în cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover?
Sunt două tipuri de vaccinuri antigripale disponibile în cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover: Vaxigrip Tetra și Fluenz Tetra.
Vaxigrip Tetra este un vacin antigripal tetravalent, produs de compania farmaceutică Sanofi Pasteur, Franța. Acest vaccin corespunde recomandărilor OMS (Organizația Mondială a Sănătătii) (pentru emisfera nordică) și deciziei Uniunii Europene, respectând în același timp și cerințele Farmacopeei Europene pentru vaccinurile antigripale.
O doză (0.5 ml) suspensie injectabilă conține:
Virus gripal (inactivat, fragmentat) din următoarele tulpini*:
- A/Brisbane/02/2018 (H1N1) pdm09 15 micrograme HA**
- tulpină similară (A/Brisbane/02/2018, IVR-190)
- A/Kansas/14/2017 (H3N2) 15 micrograme HA**
- tulpină similară (A/Kansas/14/2017, NYMC X-327)
- B/Colorado/06/2017 15 micrograme HA**
– tulpină similară (B/Maryland/15/2016, NYMC BX-69A)
- B/Phuket/3073/2013 15 micrograme HA**
- tulpină similară (B/Phuket/3073/2013, tip sălbatic)
Celelalte componente sunt: soluție tampon salină, care conține-clorură de sodiu, clorură de potasiu, fosfat disodic dihidrat, dihidrogenofosfat de potasiu, apă pentru preparate injectabile.
Pacientul dezvoltă anticorpi într-o perioadă de 14 – 21 de zile de la administrarea vaccinului,
Fluenz Tetra este un spray nazal cu suspensie, produs de Astra Zeneca. Este un vaccin antigripal (viu atenuat, administrat pe cale nazală), indicat copiilor cu vârsta între 24 luni şi mai puţin de 18 ani.
Dacă vrei să obții imunitate în ceea ce privește virusurile gripale, te poți vaccina antigripal la Centrul Medical Iowemed Constanța. Programează-te telefonic acum, la numărul 0241.962