Frisoanele și vărsăturile la copii: ce boli pot indica?

Frisoanele și vărsăturile la copii: ce boli pot indica?

Frisoanele și vărsăturile la copii reprezintă un motiv de îngrijorare pentru părinți de fiecare dată, pentru că sunt un semn clar al faptului că ceva este în neregulă cu cel mic. Mai mult decât atât, aceste două simptome pot indica o gamă cât se poate de extinsă de afecțiuni, așa că necesită de fiecare dată investigații suplimentare.

Frisoanele la copii: Când să mergi la medic?

Frisonul este o senzație de tremur sau fior, ce poate să fie resimțită diferit, mai ales dacă se manifestă la copii. De cele mai multe ori, este comparată cu o senzație de frig, care pornește din zona gâtului sau a spatelui, iar apoi se extinde la nivelul întregului corp.

De regulă, frisoanele apar însoțite de alte simptome, precum febră, dureri musculare, oboseală sau stare de rău.

Frisoanele sunt un semn clar de boală, fie că vorbim de o infecție sau de o altă cauză ascunsă. Dacă cel mic are frisoane, este recomandat să îl programezi cât mai repede pentru un consult pediatric, astfel încât să poți primi un diagnostic cât se poate de exact.

În general, frisoanele însoțite de febră moderată sunt un răspuns normal al corpului la infecție și nu reprezintă o îngrijorare majoră. Cu toate acestea, există situații în care frisoanele pot fi semnul unei afecțiuni grave sau de urgență, cum ar fi septicemia sau reacțiile alergice severe. În astfel de cazuri, este important să apelezi la ajutor medical specializat cât mai repede.

Vărsăturile la copii: Când să mergi la medic?

În ceea ce privește vărsăturile, acest simptom este ”incert” și poate induce în eroare de multe ori. Este nevoie de foarte mare atenție din partea părinților, pentru a diferenția situațiile în care pot avea grijă acasă de copil de situațiile în care se impune o vizită urgentă la medic.

Mare atenție la acest simptom. Un copil poate să vomite o dată sau de două ori alimentele nedigerate, fără a avea alte simptome asociate. În acele situații, cel mai probabil a fost vorba de o supraalimentare sau de un efort fizic intens depus după masă. Dacă vărsăturile persistă și sunt însoțite de simptome precum dureri abdominale, atunci consultul de specialitate este recomandat să se facă în cel mai scurt timp.

Ce afecțiuni pot indica frisoanele și vărsăturile la copii?

Lista de afecțiuni ce pot fi anunțate prin frisoane și vărsături la copii este destul de lungă, însă ne vom limita la cele mai des întâlnite boli.

Infecții virale

Frisoanele și vărsăturile pot fi simptome ale infecțiilor virale, cum ar fi gripa, răceala comună sau gastroenterita virală. Aceste infecții pot fi însoțite și de febră, dureri musculare și diaree, ca simptome comune. Vizita la un medic pediatru se impune ori de câte ori apar aceste simptome, din cauză că necesită de fiecare dată investigații suplimentare pentru depistarea cauzei.

Infecții bacteriene

Unele infecții bacteriene, cum ar fi infecția de tract urinar, infecția de la nivelul urechii sau meningita bacteriană, pot provoca frisoane și vărsături la copii. Alte simptome asociate pot include febră, dureri abdominale sau dureri de cap, simptome destul de vizibile pentru părinți, chiar dacă cel mic nu știe să le descrie foarte clar.

Intoxicații alimentare

Consumul de alimente contaminate cu bacterii, virusuri sau toxine poate declanșa intoxicații alimentare. Acestea pot produce frisoane, vărsături, diaree și dureri abdominale. Simptomele apar de obicei la câteva ore după ingestia alimentelor contaminate.

Infecții ale tractului respirator superior

Frisoanele și vărsăturile pot fi prezente în cazul infecțiilor comune ale tractului respirator superior, cum ar fi sinuzita, faringita sau amigdalita. Aceste infecții pot fi însoțite și de febră, durere în gât și tuse.

Apendicită

Apendicita este o afecțiune în care apendicele, o structură în formă de sac situată în partea dreaptă a abdomenului, devine inflamată. Pe lângă frisoane și vărsături, copiii cu apendicită pot prezenta și dureri abdominale în partea dreaptă, febră și lipsa apetitului.

Mare atenție la modul în care se manifestă aceste simptome, la durata, frecvența pe care o au, precum și intensitatea acestora.

Înainte de a ajunge la un consult de specialitate este recomandat să analizați puțin câteva aspecte:

  • Care este momentul zilei în care se manifestă simptomele?
  • Pot fi legate de o anumită activitate? Pot fi o consecință a acesteia?
  • Cât de des se manifestă simptomele?
  • Când se ameliorează acestea?

Ce alte simptome mai eprezintă semnale de alarmă la copii?

Vizita la un medic pediatru este recomandată și în cazul în care apar simptome precum durerea, sângerarea, diareea, durerile de cap, amețeală sau modificări de comportament.

Ca și recomandare generală, fii foarte atent/ă la modul în care se manifestă aceste simptome, intensitatea lor și frecvența acestora. De regulă, aceste ”detalii” ajută medicul să elimine mult mai ușor posibilele cauze ale unui simptom, înainte de a solicita și investigații suplimentare.

Este important să consulți un medic pentru evaluarea și diagnosticarea corectă a cauzei frisoanelor și vărsăturilor la copilul tău. Un examen fizic, istoric medical detaliat și, în unele cazuri, analize de sânge sau alte teste suplimentare pot fi necesare pentru a identifica boala subiacentă și pentru a recomanda tratamentul adecvat.