Sindromul ochilor uscați și sarcina

Sindromul ochilor uscați și sarcina

Fluctuațiile hormonale din sarcină pot duce la apariția sindromului ochilor uscați. Aceste modificări influențează direct nivelul de umiditate al ochilor, ducând la apariția simptomelor specifice. Citește materialul pentru a-ți da seama dacă suferi de sindromul ochilor uscați și ce poți face pentru a preveni această afecțiune.

Atunci când apare, sindromul ochilor uscați în sarcină poate crea o mare stare de disconfort pacientei, alături de celelalte simptome specifice sarcinii. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, sindromul ochilor uscați nu indică ceva grav, însă este nevoie ca pacienta să menționeze acest aspect medicului care îi monitorizează sarcina.

Sindromul ochilor uscați este o afecțiune oftalmologică frecventă în care ochii nu produc suficientă umiditate pentru a menține suprafața oculară bine lubrifiată. Acest lucru poate duce la senzația de uscăciune, senzație de corp străin în ochi, roșeață, iritație și sensibilitate la lumină.

În acest articol poți afla mai multe despre sindromul ochilor uscați, simptomele sindromului ochilor uscați, precum și despre tratamentele sau remediile pe care le poți aplica acasă.

Care este legătura dintre sindromul ochilor uscați și sarcină?

Potrivit unui studiu efectuat în 2019, sindromul ochilor uscați a fost înregistrat la o mare parte din paciente în perioada de vârf al celui de-al treilea trimestru de sarcină, cu rate foarte mici de manifestare la 6 săptămâni după naștere.

Tot studiile indică faptul că există o predispoziție ca acest sindrom să apară mai degrabă la femei, fiind declanșat de schimbările hormonale, cum ar fi cele din timpul sarcinii sau din perioada menopauzei. De asemenea, sindromul ochilor uscați este legat și de utilizarea diferitelor metode de contracepție orală.

În cazul bărbaților, potrivit studiului menționat de MedicalNews Today, nivelurile ridicate de testosteron sunt cele care îi protejează împotriva sindromului ochilor uscați, testosteronul susținând producția de lacrimi de către glandele lacrimale.

În general, sindromul ochilor uscați și simptomele asociate se ameliorează după naștere.

Mai sunt și alte cauze care duc la apariția sindromului ochilor uscați?

Da, sarcina nu este singura cauză care duce la declanșarea acestui sindrom. Mai sunt și altele, la fel de importante. Tocmai de aceea, este necesar și consultul de specialitate, atunci când pacienții observă primele simptome.

Alte cauze pentru sindromul ochilor uscați

  • Deficitul de vitamina A
  • Boli autoimune
  • Medicamente precum antiinflamatoare și antihistaminice
  • Statul excesiv în fața ecranelor de calculator, TV sau telefon

Vitamina A și sindromul ochilor uscați

Deficitul de vitamina A poate fi asociat cu sindromul ochilor uscați. Vitamina A este un nutrient esențial pentru sănătatea ochilor și joacă un rol crucial în menținerea vederii și a sănătății globilor oculari.

De asemenea, vitamina A contribuie la funcționarea corectă a glandelor care produc lacrimi, astfel încât o deficiență a acestei vitamine poate duce la o scădere a producției de lacrimi și poate agrava simptomele sindromului ochilor uscați.

Deficitul de vitamina A poate apărea din cauza unei alimentații inadecvate, afecțiuni care afectează absorbția nutrienților sau prin condiții medicale care afectează direct sinteza sau utilizarea vitaminei A.

Pentru prevenirea deficitului de vitamina A, se recomandă o alimentație echilibrată, bogată în alimente care conțin vitamina A, cum ar fi morcovii, spanacul, păstârnacul, dovleacul și alte legume și fructe colorate.

Suplimentele cu vitamina A pot fi recomandate în cazurile de deficit, dar trebuie administrate cu atenție, deoarece excesul de vitamina A poate fi, de asemenea, dăunător sănătății.

Care sunt simptomele sindromului ochilor uscați?

Simptomele acestei afecțiuni sunt ușor de observat, pentru că produc stare de disconfort:

  • Ochi roșii
  • Ochi uscați
  • Mucus uscat în colțurile ochilor
  • Sensibilitate ridicată la lumină
  • Modificări în ceea ce privește acuitatea vizuală
  • Nevoia de a clipi des
  • Senzația de oboseală a ochilor
  • Senzația că se află ceva în ochi

Ce poți face pentru a ameliora simptomele sindromului ochilor uscați?

Este nevoie ca pacienții să înțeleagă că este nevoie de un consult de specialitate atunci când observă apariția primelor simptome, deoarece cauzele pot fi multiple. Ca remedii la domiciliu pentru sindromul ochilor uscați, pot fi aplicate următoarele sfaturi:

  • Consumul de lichide și hidratarea corespunzătoare
  • Folosirea unui umidificator pentru spațiile în care aerul este foarte uscat
  • Suplimente de Omega 3, la recomandarea medicului de specialitate
  • Purtarea ochelarilor de soare cu protecție UV
  • Evitarea folosirii cremelor, loțiunilor și a altor produse cosmetice în jurul ochilor

În urma consultului de specialitate, medicul poate recomanda, în funcție de particularitățile fiecărui caz, picături de ochi sau chiar antibiotice, printre altele.

Fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii pot agrava ochii uscați. Deși rareori este o afecțiune gravă, sindromul ochilor uscați poate produce multe neplăceri și este recomandat consultul de specialitate atunci când apar primele simptome.